Articole de la același autor Conf. univ. dr. Nicolae PLOEȘTEANU

Nicolae Ploeșteanu este conferenţiar universitar doctor la Universitatea de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie „G.E. Palade” din Târgu Mureș. Coordonează Centrul de Cercetare pentru Protecția Datelor, având o bogată experienţă în acest domeniu. Formarea sa academică include un Doctorat în drept la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, un Master în Managementul Afacerilor şi numeroase programe de pregătire profesională în cadrul unor universităţi de prestigiu din străinătate. Experienţa sa profesională include funcţii publice în cadrul Ministerului Apărării Naţionale în domeniile Drept şi Resurse Umane.
Chestiunea conflictului dintre hotărârile CJUE și hotărârile forurilor naţionale supreme în materia prescripţiei răspunderii penale: cauza LIN
In this study, the authors aimed to highlight mainly two aspects: (1) a documentary one, concerning the succession of different legal norms, institutional and jurisdictional interventions in the context of the declaration as unconstitutional of the provisions of Article 155 para. (1) of the Criminal Code, relating to the interruption of the course of prescription of criminal liability; (2) secondly, an analysis and explanation of the signific...
Citește mai mult
Perpetuitatea înscrierii în registrul infractorilor sexuali și conformitatea ei cu principiile fundamentale ale dreptului constituţional român și ale dreptului Uniunii Europene
The study aims to analyse the legislative provisions that deal with control and identification measures for persons convicted of sexual offences, from the point of view of the compliance of these provisions and the administrative practices with the fundamental principles of Romanian constitutional law, and also from the specific perspective of personal data protection. The author concludes that the absence of judicial review of registration an...
Citește mai mult
Unele prelucrări de date cu caracter personal în activitățile de jocuri de noroc reglementate și posibilitatea utilizării unor tehnologii de identificare biometrică sau avansate
Gambling providers process personal data in many situations, and premises where such activities are physically carried out need a high level of security as large amounts of money are handled. The gambling activity is regulated in Romania by Government Emergency Ordinance no.77/2009 but from a data processing perspective several regulations are applicable, in particular the General Data Protection Regulation. The possibility of using...
Citește mai mult