Autonomia dreptului Uniunii Europene

The autonomy of EU law is governed by two different, albeit intertwined, dynamics. Negatively, autonomy seeks to defi ne what EU law is not, i.e it is not ordinary international law. Positively, autonomy seeks to define what EU law is, i.e. an autonomous legal order that has the capacity to operate as a self-sufficient system of norms. That said, it is submitted that the concept of autonomy of EU law in no way conveys the message that the EU and its law are euro-centric and that the Court of Justice of the European Union seeks to insulate EU law from external influences by building legal walls that prevent the migration of ideas. On the contrary, the autonomy of EU law enables the Court of Justice to strike the right balance between the need to preserve the values that we Europeans cherish and wish to preserve for future generations and the ‘esprit d’ouverture’ that inspired the authors of the Treaties when learning vital lessons from the past and more particularly from the ravages of World War II. Accordingly, the autonomy of EU law has, as part of its very DNA, the idea of engaging in a balancing exercise that allows the EU to find its own constitutional space whilst interacting with the Member

States and the wider world.

Autonomia dreptului UE este guvernată de două forţe diferite, deși întrepătrunse. În sens negativ, autonomia vizează definirea a ceea ce nu este dreptul UE, și anume nu este un drept internaţional obișnuit. În sens pozitiv, autonomia urmărește să definească ceea ce este dreptul UE, și anume o ordine juridică autonomă care are capacitatea de a acţiona ca sistem autonom de norme. Cu toate acestea, se susţine că noţiunea de autonomie a dreptului UE nu transmite în niciun fel mesajul că UE și dreptul său sunt eurocentrice și că, prin construirea de bariere de ordin juridic, menite să împiedice migraţia ideilor, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene vizează izolarea dreptului UE de influenţe externe. Din contră, autonomia dreptului UE permite Curţii de Justiţie să atingă echilibrul corect între necesitatea de a conserva valorile pe care noi, europenii, le preţuim și dorim să le păstrăm pentru viitoarele generaţii și acel „esprit d’ouverture”, ce a inspirat autorii tratatelor, atunci când au învăţat lecţii vitale din trecut, mai precis din ravagiile celui de al Doilea Război Mondial. În consecinţă, autonomia dreptului UE are, ca parte a ADN-ului său, ideea găsirii unui echilibru care să permită UE să își afle propriul spaţiu constituţional, interacţionând cu statele membre și cu lumea.