Un droit de crise des aides d’état: Étude de cas sur la crise énergétique (I)

The timing of the choice of the subject of the present study coincided with the plateau phase of the Covid-19 pandemic and the statements made by governments around the world to quickly turn to the green transition. If an economic crisis was foreseeable after the imbalance generated by the Covid-19 pandemic, the outbreak of a war on Romania’s borders had not been anticipated, a war that would serve as a catalyst for the energy crisis. Thus, in the current setting of successive crises, state aid has returned to the forefront along with the relevant legislative framework.

The present study is structured into two chapters each with two sections and divided into subsections according to their more detailed points of interest.

The general objective of the first chapter focuses on the case study of the current energy crisis and its recurring nature. The absence of total novelty of the latter brings some comfort in the light of the cyclical nature of past energy crises. The factors that generated the crises and the measures taken to manage them are the most important lessons to be learned from the past. Then, in the careful analysis of energy crises, it was observed that the cyclical evolution has undergone several transformations, meaning these gaining a sinusoidal nature.

It is interesting to take note of the factor influencing this sinusoidal evolution of energy crises, which is the speed of economic growth in a digitalised era where consumerism has reached its peak, which must also match to all climatic demands and technical production capacities of today.

The general objective of the second chapter builds around the major impact of this crisis regulation in the field of state aid played on traditional state aid law. State aid policy has therefore once again become an important tool for redirecting public resources towards objectives of common interest that weaken the individual ambitions of states. Thus, in order to avoid the poor resource allocation and to tackle the growing disparities in fiscal resources between EU countries, state aid law is being reformed in the form of an exceptional law, supplemented by new instruments able to deal with new challenges (e.g. the temporary frameworks issued by the European Commission).

The transformation of traditional law is taking place, given the pace and direction in which the role and objectives of State aid policies have changed in light of current challenges. However, the crisis mechanism is not yet adapted to be applicable over a long period of time, therefore a safe return to the normal framework remains imperative. The crisis mechanism will lead to sustainable progress if it will be monitored and well regulated at the level of the European Commission and the Member States.

Is it possible to integrate this defensive or offensive nature of the new crisis framework into daily state aid policy by strengthening the traditional mechanism? Can the European Commission adapt itself in order to deal with more flexible but heavily regulated provisions?

It is interesting to leave the discussion open on these issues and also on the institutional changes or future regulations that will result from this new version of crisis law in the field of state aid.

If this subject were already closed, it would have been possible to draw conclusions. However, the literature and case-law have been constantly evolving at an impressive pace, making the task of writing the present study all the more difficult. Thus, ultimately, one can only make predictions of what will become the key area of state aid and economic reality in the coming years.

Momentul alegerii temei studiului de faţă a coincis cu intrarea în faza de platou a pandemiei de Covid-19 și cu manifestarea intenţiilor guvernelor din întreaga lume de a se îndrepta rapid către tranziţia verde. Dacă, ulterior dezechilibrului generat de pandemia de COVID-19, era previzibilă o criză economică, izbucnirea unui război la frontierele României nu a fost anticipată, un război care ar servi drept catalizator al crizei energetice. Astfel, în contextul actual al crizelor în cascadă, ajutorul de stat a revenit în prim plan și, odată cu acesta, tot pachetul legislativ care le sprijină.

Studiul de faţă este structurat în două capitole, fiecare având două secţiuni și fiind împărţit în subsecţiuni, în funcţie de punctele lor de interes mai detaliate.

Obiectivul general al primului capitol se axează pe studiul de caz al actualei crize energetice și pe caracterul său recurent. Absenţa noutăţii totale a acesteia din urmă aduce un oarecare confort în lumina naturii ciclice a crizelor energetice din trecut. Factorii care au generat crizele și măsurile luate pentru a le combate sunt cele mai importante lecţii de învăţat din trecut. Apoi, în analiza atentă a crizelor energetice, s-a observat că evoluţia ciclică a suferit mai multe transformări, devenind în acest punct sinusoidal.

Este interesant de remarcat factorul care influenţează această evoluţie sinusoidală a crizelor energetice, și anume viteza de creștere economică într-o epocă digitalizată în care consumerismul și-a atins apogeul, care trebuie să corespundă, de asemenea, tuturor cerinţelor climatice și capacităţilor tehnice de producţie de astăzi.

Obiectivul general al celui de-al doilea capitol vizează impactul major pe care reglementarea de criză din domeniul ajutoarelor de stat îl are asupra dreptului tradiţional privind ajutoarele de stat. Prin urmare, politica privind ajutoarele de stat a devenit, încă o dată, un instrument important pentru redirecţionarea resurselor publice către obiective de interes comun care slăbesc ambiţiile individuale ale statelor. Astfel, pentru a evita o alocare necorespunzătoare a resurselor publice și pentru a răspunde disparităţilor tot mai mari, dintre ţările UE, în ceea ce privește resursele fiscale, legislaţia privind ajutoarele de stat este reformată sub forma unui drept excepţional de criză, însoţit de noi instrumente menite să gestioneze noile evoluţii (de exemplu, cadrele temporare adoptate de Comisia Europeană).

Are loc transformarea legislaţiei tradiţionale, având în vedere ritmul și direcţia în care s-au schimbat rolul și obiectivele politicilor privind ajutoarele de stat, în lumina problemelor actuale. Cu toate acestea, mecanismul de criză nu este încă adaptat pentru a fi aplicabil pe o perioadă îndelungată de timp, astfel încât rămâne imperativă o revenire sigură la cadrul normal. Mecanismul de criză va conduce la progrese durabile dacă este monitorizat și bine reglementat la nivelul Comisiei Europene și al statelor membre.

Este posibilă integrarea acestui caracter defensiv și ofensiv al noii reglementări de criză în politica curentă în materia ajutoarelor de stat, prin consolidarea mecanismului tradiţional? Se poate adapta Comisia pentru a gestiona dispoziţii mai flexibile, însă mai puternic reglementate?

Este interesant să lăsăm discuţia deschisă cu privire la aceste aspecte și la schimbările instituţionale sau la viitoarele reglementări care vor rezulta din această nouă versiune a dreptului de criză în domeniul ajutoarelor de stat.

Dacă acest subiect ar fi fost deja închis, ar fi fost posibil să se tragă concluzii. Cu toate acestea, doctrina și jurisprudenţa au evoluat constant, ceea ce face sarcina elaborării acestui studiu cu atât mai dificilă. Astfel, în cele din urmă, nu se pot face decât previziuni cu privire la ceea ce vor deveni, în următorii ani, domeniul fundamental al ajutoarelor de stat și realitatea economică.