Dilema competenţei instanţelor judecătorești în cazul litigiilor privind executarea contractelor de achiziţie publică încheiate prin atribuire directă

The system of remedies and remedies in the field of public procurement is regulated at the local level by the provisions of Law no. 101/2016, which ensured the transposition into national law of the provisions of Directive no. 89/665/EEC, as well as Directive no. 92/13/EEC. The two Directives aim to provide swift and effective remedies to combat breaches of substantive law in the field of public procurement.

The scope is limited, including only contracts covered by the substantive directives. At the same time, the remedies directives only set out the minimum conditions to be taken into account when implementing their provisions, meaning that Member States will enjoy a certain margin of freedom in shaping their own procedural system of remedies in the field of public procurement.

The system of remedies implies the possibility of the use by the interested party of pre-contractual remedies, as well as of post-contractual remedies. The Romanian legislator has extended the scope of application of Law no. 101/2016, including, alongside the two categories of remedies, disputes arising from the execution of contracts. The legitimate question therefore arises as to what kind of disputes concerning the performance of contracts will fall within the scope of the law?

Will only disputes concerning contracts concluded as a result of an award procedure be included, or can we also discuss disputes that may arise as a result of the performance of a public procurement contract concluded by direct award? Therefore, using research methods such as observation, analysis and comparison, this article aims to analyze the aforementioned issue, including from the perspective of determining the competence of the courts when they are called upon to settle a dispute arising from the execution of a public procurement contract concluded by direct award.

Sistemul de remedii și căi de atac în domeniul achiziţiilor publice este reglementat la nivel autohton de prevederile Legii nr. 101/2016, ce au asigurat transpunerea în dreptul intern a dispoziţiilor Directivei nr. 89/665/CEE, precum și ale Directivei nr. 92/13/CEE. Cele două Directive urmăresc să asigure căi de atac rapide și eficiente pentru a combate încălcările de drept substanţial din domeniul achiziţiilor publice.

Domeniul de aplicare este unul limitat, fiind incluse doar contractele reglementate de directivele substanţiale. Deopotrivă, directivele privind remediile stabilesc doar condiţiile minime ce trebuie să fi e avute în vedere la momentul implementării prevederilor acestora, sens în care statele membre se vor bucura de o anumită marjă de libertate în confi gurarea sistemului procesual propriu al remediilor în domeniul achiziţiilor publice.

Sistemul remediilor implică posibilitatea utilizării de către partea interesată a remediilor pre-contractuale, precum și a celor post – contractuale. Legiuitorul român a extins sfera de aplicare a Legii nr. 101/2016, incluzând alături de cele două categorii de remedii și litigiile ce izvorăsc din executarea contractelor. Prin urmare, se ridică întrebarea legitimă referitoare la ce fel de litigii privind executarea contractelor vor intra în sfera de aplicare a legii?

Vor fi incluse doar litigiile privind contractele încheiate ca urmare a desfășurării unei proceduri de atribuire sau putem discuta și despre litigiile ce pot lua naștere ca urmare a executării unui contract de achiziţie publică încheiat prin atribuire directă? Așadar, folosind metode de cercetare precum observaţia, analiza și comparaţia, prezentul articol urmărește să analizeze problematica anterior expusă, inclusiv din perspectiva determinării competenţei instanţelor judecătorești atunci când acestea sunt chemate să soluţioneze un litigiu născut din executarea unui contract de achiziţie publică încheiat prin atribuire directă.