Competențele Uniunii Europene în soluționarea crizei medicale

The European Union is organized and operates on the basis of the Treaties concluded by the Member States. The division of competences between the Member States and the Union has been achieved not only by Treaties but also by the case-law of the Court of Justice of the European Union. In the fi eld of health, the Union has limited competences, which are of three kinds, depending on their purpose. On the one hand, the EU has shared competences, but rather reluctantly exercised over other areas in the same category, such as the environment, with regard to the objectives of “common public health security, for the issues defined in […] treaty”. On the other hand, the general competences in the fi eld of health are regulated by Article 6 of the Treaty on the Functioning of the European Union (“TFEU”) in the category of actions to support, coordinate or complement the action of the Member States for the “protection and improvement of human health”. Thirdly, we also refer to the residual competence, derived from the general competence of the internal market (Article 114 TFEU), which enabled in the fi eld of health the adoption of several directives, such as on organ donation, rules on medical equipment or the law on patients’ rights in cross-border healthcare. Starting from the medical crisis triggered by the Covid-19 pandemic, the present study discusses the competences currently held by the Union in the field of human health on the one hand, and sketches the role that institutions, agencies and offices of the European Union are called to carry out in the said field on the other hand. In that regard, the current state and future perspectives are addressed.

Uniunea Europeană este organizată și funcţionează în baza tratatelor încheiate de statele membre. Delimitarea competenţelor între statele membre și Uniune s-a realizat nu numai prin tratate, dar și prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În domeniul sănătăţii, Uniunea are competenţe limitate, care sunt de trei feluri, în funcţie de scopul acestora. Pe de o parte, UE are competenţe partajate, dar exercitate destul de timid faţă de alte domenii din aceeași categorie, de exemplu faţă de mediu, în privinţa obiectivelor „comune de securitate în materie de sănătate publică, pentru aspectele definite în […] tratat”. Pe de altă parte, competenţele generale în materie de sănătate sunt reglementate de art. 6 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene („TFUE”) în categoria acţiunilor de sprijinire, de coordonare sau completare a acţiunii statelor membre pentru „protecţia și îmbunătăţirea sănătăţii umane”. În al treilea rând, amintim și competenţa reziduală, derivată din competenţa generală privind piaţa internă (art. 114 TFUE), care a asigurat în domeniul sănătăţii adoptarea mai multor directive, precum cea privind donarea de organe, norme privind echipamente medicale sau Directiva privind drepturile pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere. Pornind de la criza medicală declanșată de pandemia Covid-19, studiul expune pe de o parte sistemul competenţelor deţinute în prezent de Uniune în domeniul protecţiei sănătăţii umane, iar pe de altă parte, schiţează rolul pe care agenţii ale Uniunii Europene (în particular Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și Agenţia Europeană pentru Medicamente) sunt chemate să îl exercite în domeniul amintit. În această privinţă, sunt vizate stadiul actual și perspective viitoare.