Limite impuse limitărilor: substanța drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană*

The concept of the essence of a fundamental right – set out in Article 52(1) of the Charter of Fundamental Rights of the European Union (the „Charter”) – operates as a constant reminder that our core values as Europeans are absolute. In other words, they are not up for balancing. As the seminal judgment of the Court of Justice of the European Union (the „CJEU”) in Schrems shows, where a measure imposes a limitation on the exercise of a fundamental right that is so intense and so comprehensive that it calls into question that right as such, that measure is incompatible with the Charter, as it deprives the right at issue of its essence. This is so without the need for a balancing exercise of competing interests, because a measure that compromises the very essence of a fundamental right is automatically disproportionate. Therefore, the present contribution supports the contention that in order for the concept of essence to function in a constitutionally meaningful way, both EU and national courts should apply the „respect-for-the-essence test” before undertaking a proportionality assessment.

Noţiunea de substanţă a unui drept fundamental – instituită la art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („carta”) – are rolul de a aminti permanent că valorile noastre fundamentale, care ne definesc drept europeni, sunt absolute. Cu alte cuvinte, ele nu pot fi puse în balanţă. Precum arată hotărârea fundamentală a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene („CJUE”) în cauza Schrems, atunci când o măsură impune o restrângere a exerciţiului unui drept fundamental care este atât de intensă și de amplă încât pune în cauză însuși dreptul, respectiva măsură este incompatibilă cu carta, întrucât lipsește acel drept de substanţa sa. Nu mai este necesară punerea în balanţă a intereselor concurente, dat fiind că o măsură care compromite substanţa însăși a unui drept fundamental este în mod automat disproporţionată. Contribuţia de faţă susţine așadar că, pentru ca noţiunea de substanţă să funcţioneze într-un sens viabil din punct de vedere constituţional, atât instanţele UE, cât și cele naţionale ar trebui să aplice „testul respectării substanţei” [dreptului], înainte de a întreprinde evaluarea proporţionalităţii.