Piaţa internă – o construcţie incompletă și în evoluţie: Spre ce evoluează însă mai precis?

The article tackles the state and the evolution of the Internal Market, in particular the eternal tension between centralisation and unification on the one hand, and local diversity on the other. The argument presented here proceeds in three steps. First, the Internal Market remains a remarkably incomplete structure. Although quite elegant as a model on paper, the default requirement of mutual recognition is an unusually vague principle, the functionality of which at the national level leaves much to be desired – certainly from the point of view of somebody trying to do business, rather than write academic articles. Second, with that one structure far from being complete, the EU legislature (certainly in the past two decades) decided to – or was forced to – open up a number of other, parallel building sites, ranging from the ‘area of freedom, security, and justice’ (a voluntary endeavour) to the ‘rule of law crises management’ (a less voluntary project). The principles and approaches originally developed in the (economic) law of the Internal Market are being transplanted and applied in other areas. Third, the plethora of legal construction sites, together with the fact that each of them needs to be serviced with the assistance of a finite amount of resources and manpower, equally mean that ideas and trends developed in these new areas have repercussions on the economic law of the Internal Market. The argument closes with a broader reflection on whether, while still of course incomplete and evolving, the economic law of the Internal Market should be approached as any other area of EU law. 

Articolul abordează starea și evoluţia pieţei interne, în particular tensiunea veșnică între centralizare și unificare, pe de o parte, și diversitatea locală, pe de alta. Discuţia prezentată aici merge în trei pași. În primul rând, piaţa internă rămâne o structură remarcabil de incompletă. Elegantă ca model teoretic, cerinţa standard a recunoașterii reciproce constituie însă un principiu neobișnuit de vag, a cărui funcţionare la nivel naţional lasă mult de dorit – desigur din punctul de vedere al cuiva care încearcă mai curând să facă afaceri, decât să scrie articole de doctrină. În al doilea rând, în contextul în care construcţia este departe de a fi încheiată, legiuitorul UE (cu siguranţă în ultimele două decenii) a decis – sau a fost obligat astfel – să deschidă mai multe șantiere paralele, mergând de la „spaţiul de libertate, securitate și justiţie” (o întreprindere voluntară) la „gestionarea crizelor privind statul de drept” (un proiect mai puţin voluntar). Principiile și abordările dezvoltate iniţial în dreptul (economic) al pieţei interne sunt transplantate și aplicate în alte domenii. În al treilea rând, pleiada de șantiere, împreună cu împrejurarea că fiecare dintre ele trebuie întreţinut cu ajutorul unui volum finit de resurse și de mână la lucru înseamnă deopotrivă că ideile și tendinţele dezvoltate în aceste noi domenii au repercusiuni asupra dreptului economic al pieţei interne. Discuţia se încheie cu o reflecţie mai amplă asupra faptului dacă dreptul economic al pieţei interne, desigur încă incomplet și aflat în evoluţie, ar trebui abordat precum oricare alt domeniu al dreptului UE.