Recepţia teoriei grupului de contracte în dreptul european al contractelor

The relationship between the contract group theory and the principle of the relative effect of conventions is, in the civil law of obligations, an actual Strait of the Danaids. Developed in French doctrine, the theoretical construction of contract groups is seductive and, above all, controversial. Recognized as a legal reality only in French, Belgian and Luxembourg law, the formula of contract groups remains for other national legislators only an economic reality whose challenges are most often manifested, in legal terms, regarding the nature of liability between the group’s partners, respectively the contractual or delictual nature of the direct action of the sub-acquirer against the original producer-seller of the goods.

The study begins with the description of the contract group categories popularized by Prof. Bernard Teyssié, who differentiated between i) chains of contracts with linear (homogeneous and heterogeneous) structure or with radiant structure and ii) contractual (interdependent and divisible) sets (I). Subsequently, with specific reference to direct action in international chains of contracts, we will proceed to analyze the determination of judicial competence in case of i) the absence or existence of a clause conferring jurisdiction or ii) by applying the rules established by the Brussels Convention of 27th September 1968, respectively Brussels I and Brussels I bis (II) Regulation and legislative competence with regard to the law applicable to (i) the action arising from a transferring ownership chain, respectively (ii) the action arising from a non-transferring ownership chain (III). Finally, we will identify the contract group approach in i) the jurisprudence of the Court of Justice of the European Union (CJEU), more precisely the refusal of the contractual qualification of direct action from the well-known Jakob Handte and in ii) consumer directives, respectively in European contract law instruments, such as Draft Common Frame of Reference (DCFR) and optional sales instrument (IV).

Relaţia dintre teoria grupurilor de contracte și principiul efectului relativ al convenţiilor este, în dreptul civil al obligaţiilor, o adevărată strâmtoare a Danaidelor. Dezvoltată în doctrina franceză, construcţia teoretică a grupurilor de contracte este seducătoare și, mai ales, controversată. Recunoscută drept o realitate juridică doar în dreptul francez, belgian și luxemburghez, formula grupurilor de contracte rămâne pentru alţi legiuitori naţionali doar o realitate economică ale cărei provocări se manifestă cel mai adesea, în plan juridic, cu privire la natura răspunderii între partenerii grupului, respectiv caracterul contractual sau delictual al acţiunii directe a subdobânditorului împotriva producătorului-vânzător iniţial al mărfii.

Studiul debutează cu descrierea categoriilor de grupuri de contracte popularizată de prof. Bernard Teyssié care diferenţia între i) lanţurile de contracte cu structură lineară (omogene și eterogene) sau cu structură radiantă și ii) ansamblurile contractuale (interdependente și divizibile) (I). Ulterior, cu referire punctuală la acţiunea directă în lanţurile internaţionale de contracte vom proceda la analiza determinării competenţei judiciare în situaţia i) inexistenţei sau existenţei unei clauze atributive de competenţă sau ii) prin aplicarea regulilor statornicite de Convenţia de la Bruxelles din 27 septembrie 1968, respectiv Regulamentul Bruxelles I și Bruxelles I bis (II) și a competenţei legislative cu referire la legea aplicabilă i) acţiunii izvorâte dintr-un lanţ translativ de proprietate, respectiv ii) acţiunii izvorâte dintr-un lanţ netranslativ de proprietate (III). În fine, vom identifica abordarea grupurilor de contracte în i) jurisprudenţa CJUE, mai exact refuzul califi cării contractuale a acţiunii directe din cunoscuta Jakob Handte și în ii) directivele consumeriste, respectiv în instrumentele de drept european al contractelor precum DCFR și instrumentul opţional de vânzare (IV).